Mi-e dor...si doare

......
Mi-e dor de desenele cu Pluto, cu robotelul Memo, sau cu Testoasele Ninja.
Mi-e dor de serile de vara cand prindeam apusul pe arena de fotbal.
Mi-e dor sa joc sotron, sau pac-pac, cu pistoale imaginare si mitraliere confectionate din doua lemne si trei cuie.
Mi-e dor de iernile inzapezite. Mi-e dor sa ies cu sania dimineata si sa ma intorc seara...frant si inghetat, dar fericit.
Mi-e dor de spiritul sarbatorilor si de emotiile primei intalniri cu Mos Craciun. Parca plangeam...
Mi-e dor de fotbalul din curtea scolii. De toboganele, care pareau imense, din gradinita.
Mi-e dor sa primesc "plecarea" cand ma iau parintii acasa.
Mi-e dor de prima iubire, nestiind ce insemna asta.
Mi-e dor de coronita din clasa I si de sunetul clopotelului.


Mi-e dor...
...si doare, ca nici copilaria nu mai este ce a fost!

Vecin cu zarea

............

O clipa. Cea mai inalta clipa. O clipa in care am fost peste toti. Am fost cel mai bogat, desi nu aveam un ban in buzunar. Am fost vecin cu zarea si prieten bun cu soarele, iar norii au fost cei care m-au tachinat. O clipa de neuitat.


Si totusi mi-e dor de oameni. De stari de spirit!


O intrebare mai veche, cu un raspuns mai nou: de ce imi place muntele? De nebun!

Te intreb pe tine, Soare

...........
Priveste cerul noaptea. Astepta seninul si numara stelele. Milioane! Vei crede ca vin toate spre tine, ca vor sa te cunoasca. De ce nu ma satur privindu-le? Imi vine sa le numar. As vrea sa stiu cate sunt. Sa stiu cate cad intr-o noapte. Sa stiu cate dorinte s-au implinit. Dar e ca si cand as vrea sa numar picaturile dintr-un parau de munte.


As vrea sa ma plimb cu degetul printre ele. Sa le unesc cu linii imaginare si sa desenez orase, munti, prapastii sau izvoare. Cerul tot sa fie al meu. Sa fie plansa mea de desen. Panza pe care sa-mi las imaginatia la joaca. Mi-ar ajunge oare? Te intreb pe tine, Soare!