Cliseul geamantanului rosu
...
Am vrut sa scriu o poveste despre mine si o fata. Dar . . .
. . . cand sa-mi aleg fata toate erau plecate. In acelasi ritm cu cliseul fotografic traiesc parca un cliseu al destinului. Toate vin, asculta, vorbesc si zambesc. Totul pare sa se indrepte catre un final fericit. Dar . . .
. . . intr-un final ele pleaca. Pleaca iar eu nu raman decat cu amintirea lor in format digital.
Unele pleaca pentru ca asa vor, altele pleaca pentru ca asa trebuie, iar celalalte pleaca pentru ca asa vreau.
Unele pleaca cu mana goala, altele pleaca cu poseta, iar celalalte pleaca cu geamantan. Evident, speranta ca ele sa se intoarca este invers proportionala cu marimea bagajului.
Inventati-mi o poveste despre un baiat si o fata.
O poveste in care ea se intoarce cu un bagaj plin de sperante. El o asculta, ii vorbeste, ii zambeste. Iar . . .
. . . cea mai interesanta poveste va fi premiata cu o sesiune foto cu un geamantan . . . albastru.