L.A. ...1923

...
Când s-au văzut prima oară ea purta o rochiţa albă de poplin, cu floricele roşii cu câte o frunză verde, lungă până deasupra de genunchi, cu mânecuţe scurte şi prinsă la mijloc. Purta la gât mărgelele din sticlă de murano ale bunicii, părul prins în codiţe care-i cădeau peste umeri, cu zâmbetul ruşinat şi pomeţii rumeniţi de soare. Avea treisprezece ani şi stătea pe banca din faţa porţii cu bunicul ei şi cu înca două mătuşi mai îndepartate, cum de altfel era tradiţia în familia lor, duminică de duminică, după amiază.

El venea gonind în trombă pe o bicicletă cu cadru inalt, roţi mari şi lanţ ruginit de la prea multe ploi, lăsând în urmă un nor de praf imperfect ce ascundea capătul uliţei. Scaunul scârţâia, iar sunetul era tot mai strident pe măsură ce se apropia de poarta albastră a curţii de la numărul 54 de pe strada Speranţei. Acolo, privirile lor s-au întâlnit pentru o clipă. Ea se ruşină la zâmbetul lui ştrengăreţ, ţintindu-şi ochii in betonul crăpat al trotuarului. Avea paisprezece ani şi mergea la buticul satului de unde-i cumpăra bunicului lui, duminică de duminică, după amiază, o sticlă de bere.


Soarele coboară încet, vrând parcă să poposească la fântâna din capătul satului. Pe drum se lungesc două umbre vioaie, inegale, ţinându-se de mână.

Aici, bunicii lor . . . în depărtare, fântâna, soarele şi un sărut în contre-jour.


PS: L.A.=La Alma :P