Paula

...
...este o veche prietena, sau cunostinta....sau prietena. Nici nu mai stiu ce ii. Dar veche e sigur. Poate prieteniile sunt ca vinul. Poate cu cat sunt mai vechi cu atat sunt mai bune. Dar poate prieteniile sunt ca fructele. Dulci si gustoase doar la inceput...


Ne-am cunoscut intr-un mod bizar si ne-am imprietenit foarte repede. Poate si datorita faptului ca, desi e uneori timida, e foarte comunicativa. Se intampla in urma cu cinci ani, iar lucrurile s-au schimbat oscilant pana in ziua de azi. Dar povestea a continuat si intr-una din zile ne-am intalnim in parcul de copii. Eu eram doar in trecere, dar ea nu. Ea era "acasa", in locul unde se simte cel mai bine si unde zambetul ii reapare pe fata oricat de trista ar fi. Am zis trista? Sincer, nu stiu care e fata ei trista. Nu am cunoscut-o trista si nu am vazut-o vreodata trista. Are un suflet mare, de copil, desi ar vrea sa para altfel. Dar inocenta ochilor ei si chipul de copil o tradeaza.

Cum e si normal, Paula preia si naivitatea si incapatanarea varstei copilariei. De multe ori isi intra prea mult in rol si uita unde este si unde vrea sa ajunga. Dar are un har de a te face sa ii uiti repede defectele si sa ii apreciezi doar calitatile.


Daca te lasi condus de regulile jocului ei te poate face sa zambesti chiar si intr-o zi innorata si te poate face sa razi chiar si pe furtuna. Ea poate fi cu usurinta soarele ce rasare in dimineata, dar totodata si norul negru care ameninta cu ploaie intr-o zi de vara.