Copiii spun lucruri traznite, oamenii mari lucruri tampite

...
Mi-a cazut castelul.


Vroiam doar sa mai pun o carte, un fir de nisip ud, sau un cuvant, desi ochii-mi erau tulburi, iar mintea imbatata de caldura. Inevitabil castelul din carti de joc, castelul de nisip, sau castelul de cuvinte, imi cade la picioare.

Un val spumos ma gadila in talpa apoi se retrage lasand dupa el doar urma timida a unui fost castel candva, acum picuri de soare scapati pe plaja uda. Cartile sunt imprastiate, cuvintele-mi sunt ignorate.



As putea reface, oare, castelul care-a fost?
As putea sa nu mai fiu . . . inc-o data prost?