 | |
  | |
...
...
~...
. . . am vrut să scriu mai multe, despre munţi si ploi mărunte. Am vrut să scriu o poveste, despre văi, păduri şi creste.
...
. . . sau locuri in care iti regasesti ganduri demult pierdute. Locuri in care sufletul ti-e zapada, iar mintea piatra.
N-as putea trai in astfel de locuri. N-as putea trai doar cu ganduri. Zapada s-ar topi si ea. Si pana la urma de ce sa traiesc tot timpul cu speranta ca dincolo de ceata e o alta poiana, plina de vegetatie si fauna, cand poate fi o prapastie ucigatoare, sau o poteca fara destinatie?
As putea insa sa vizitez astfel de locuri, la nesfarsit. As putea sa risc, infruntand ceata si mist.erul din spatele ei. As putea sa ma eliberez de ignoranta cu care-mi tratez gandurile in padurile de beton in care traim.
Vreau doar un moment de liniste in care timpul sa fie la picioarele mele. Gandurile sa-mi fie slujitori, iar eu . . . stapanul lumii mele.
Imagini din Muntii Retezat
25.octombrie.2008
Fac cu mandrie parte din generatia `80-`85, generatie care a decoperit calculatorul si internetul si nu i-a fost impus ... generatie care a trait viata la maxim si nu se camufla dupa tastatura ... generatie care statea pana noaptea tarziu sa scrie un referat si nu il lua gata facut de pe net fara sa stie ce scrie in el ... generatie care se lovea de teancuri de carti si nu de teancuri de cd-uri ... generatie care se bucura cand avea 10MB liber pe hard si care cumpara jocuri pe discheta. Suntem ultima generatie care a jucat "Sotron","Ascunselea", "Castel", "Ratele si vanatorii", "Tara, tara! Vrem ostasi", "Prinsea", "Sticluta cu otrava","Pac Pac", "Hotii si vardistii","Nemteasca", sau "Muncitor-director". Suntem ultimii care au strigat "Un doi trei la perete stai", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, ultimii care seara legam usile vecinilor cu sfoara, ultimii care taiam cu sticla sforile pe care vecinii de la parter isi agatau hainele la uscat, ultimii care am invatat poezii doar in romana si nu in engleza, ultimii care la aniversari cantam "la multi ani" si nu "happy birthday", ultimii care nu au auzit de hallowen, de sf valentin sau altele.
...
Din 1 pana in 31 martie femeia trebuie alintata. Nu e o traditie, e o regula. Nu se mai tine cont ca-i 1 sau ii 8. Demult, era doar ziua Mamei. Demult, dar putin mai devreme, au facut-o ziua Femeii, ca noh... Acum, mama sau femeie, copila sau adolescenta, toate asteapta o atentie de 8 Martie, Ziua Femeii. Au vrut o zi, le-am dat o zi... dar ce-au avut cu 1 Martie? De ce cu ocazia venirii Primaverii sarbatorim Femeia? Un ghiocel, un martisor, o atentie, un cadou. Pe multi dintre noi ne-a derutat faza asta, dar ele au gasit solutia: 1-8 Martie - Saptamana Femeilor!
Nu am oferit nici o floare de 8 Martie. Nu am oferit nici macar de compliment. Si nu pentru ca as fi misogin, ci pentru ca nu inteleg de ce avem nevoie de sarbatori false pentru a face un gest tandru. N-am oferit nici o floare de 8 Martie, dar voi oferi un buchet in 13 Martie. Nu, nu e nici ziua Femeii si nici a primaverii. Nu, nu esti obligat sa oferi flori si nici sa spui "La Multi Ani" cuiva. E doar o zi obisnuita de martie in care complimentele chiar pot avea o valoare.
Suntem falsi. Suntem prea falsi sa ne dam seama. Renuntam la inventivitate si actionam in automatisme. Reactionam cu bucurie la fiecare sarbatoare importata pentru ca avem nevoie de ea. Ne trebuie motiv sa fim romantici, sa fim atenti. Ne trebuie zile dedicate ca sa ne simtim importanti.
...
Nu-mi cere niciodata sa-ti spun ce gandesc. Ingandurarea mea te pune pe ganduri si stiu asta. Vrei sa stii tot ce se petrece in interior. Degeaba te uiti in ochii mei, ei iti vorbesc intr-o limba pe care nu o vei intelege niciodata. Te hipnotizeaza, te mint. Te uiti apoi in suflet. Iti dai usor seama ca e slab si cu un subtil santaj reusesti sa te aliezi cu el pentru a-mi sabota urmatorul gand. Ai uitat insa ca sufletul mi-e departe, iar drumul pana la mine va epuizeaza pe amandoi. Sufletul se dizolva.
Ma implori, ma implori si iar ma implori. Te ignor. N-as putea sa-ti spun vreodata in cuvinte tot ce gandesc. In schimb iti dau cartea mintii mele. Nu grosimea ei te sperie, ci sentimentul ca dupa ce o vei citi vei sti totul. Fiecare portita a gandirii mele, fiecare slabiciune.
O citesti. Ai inteles totul, dar nu ai aflat nimic. Imi ceri sa-ti spun ce gandesc. Ma implori. Te ignor. Iti deschid din nou cartea.
O citesti din nou. Ai inteles totul, dar nu ai aflat nimic. Ma implori. Iti deschid pentru ultima oara cartea.
Citeste printre randuri.
....
Regrete! Un singur pas gresit, o dezamagire, si totul se darama in jur. Viata roza ia tente de gri in nuante din ce in ce mai intunecate. Esti terminata. Viata nu mai are sens pentru tine. Nu mai vrei sa vezi pe nimeni, nu mai vrei sa faci nimic. Dintr-o data esti dezgustata de muzica ritmata, pe care intr-o vreme o ascultai, si pui pe repeate pe Chilian cu a lui piesa "Chiar daca...", chiar daca pana atunci nu auzisei de el, dar ti l-a recomandat cea mai buna prietena a ta ca fiind perfect pentru fete indragostite si parasite. Iti chinui sufletul si gandul cu ale lui acorduri de chitara si iti repeti neincetat "ce bine era daca nu l-as fi cunoscut...si de ce mi se intampla doar mie toate astea?". Te indrepti spre nimeni, spre nimic. Ai impresia ca oricat de mult ai merge, acest drum alb nu are sfarsit. Nu are nici banci pe care sa-ti odihnesti sufletul. Nici frunze verzi, cu simbol de speranta, nu cad in calea ta.
Trezeste-te! E doar un episod din serialul vietii. Un serial cu multe sezoane, crede-ma. E la fel de tragic ca si atunci cand pierzi un interviu pentru un job important pentru cariera ta. E la fel de comic ca si atunci cand pierzi trenul, care vine la ora fixa de ani de zile si tu stii asta. Viata nu e roz. Nu e nici gri. Viata e un infinit de culori, pe care ti le alegi cum vrei tu, in momentul in care te-ai decis sa-ti pictezi destinul.
© Blogger template Brooklyn by Ourblogtemplates.com 2008
Back to TOP
