Cliseul trenului parasit

...

Nu vreau sa renunt, oricat de mult ma chinuie, oricat de mult ma chinui. Stiu ca intr-un final am sa reusesc, si nu ma refer la acel final pe fundal negru limitat in care actorii sunt insirati asemeni eroilor de pe monumente, ci la unul mai degraba relativ. Finalul al carui sens e dincolo de orice explicatie al oricarui dictionar.


Revenind la inceput - inceputul ideii -, focusul manual ma epuizeaza. Diafragma si ea. Imi lipseste probabil ceva, acel ceva de care o pasare, singura nezburatoare, care sunt, ar avea cea mai mare nevoie. Imi lipseste rabdarea. Sau probabil imi lipseste ochiul, acel ochi care sa nu vada doar cerul, ci si crengile care ma tin la sol. Poate ca nici nu sunt o pasare, cum pretind a fi.


Imi place filmul - si nu ma refer la acel film cu ecranul negru limitat in final, dar nici la unul relativ - pentru ca ma provoaca. Desi uneori imi da impresia ca se joaca cu mine, ma fascineaza. Ma consoleaza insa certitudinea ca intr-un final - acelasi, relativ -, toti devenim niste jucarii intr-o lume in care, desi suntem maturi, suntem si copii. Fiecare dintre noi devine jucaria celui care ajunge mai repede la sforile ce ne atarna - ilogic - in sus, aceleasi sfori ca ale papusii papusarului, dar imaginare. Aceleasi sfori care - ilogic - ne redau libertatea, pentru ca o papusa fara sfori e intotdeauna o papusa trista, o papusa fara papusar la fel.


Imi place filmul - cel fotografic - pentru ca imi da emotie. E aceasi emotie ca atunci cand o pasare, singura pasare, desi zburatoare, ramane mereu in urma stolului. Locul ei nu e sus, pentru ca eu sunt jos.


Imi place filmul pentru ca e altfel. E destept. E incapatanat. Iar eu, vesnic acel calator - altul decat navetistul, pentru ca nu ma voi intoarce niciodata in statia din care am plecat - care nu-l va parasi.

Zborul

...

Cand am fost mai mic am visat muzica asta. Atunci credeam ca ce visez nu poate fi real. Acum sunt mare si pot intelege de ce, cand am fost mai mic, am visat muzica asta. E muzica din suflet.


E muzica aceea care mã deconspirã. Nu poti sa urasti culorile, oricat ai uri toamna. Nu poti sã urãsti cerul, oricat ar ploua. Nici nu mai stiu.


Ador zborul gandurilor, zborul muzicii. Eu insã nu voi zbura niciodatã. Dar oare sunt eu acea pasãre, singura, nezburãtoare? Voi fi eu acea pasãre, singura, tocmai in locul in care vei cãdea cu aripile frante? Dar oare vei cãdea? Eu nu voi zbura niciodatã. Dar muzica mea . . .

Cliseul geamantanului rosu

...
Am vrut sa scriu o poveste despre mine si o fata. Dar . . .


. . . cand sa-mi aleg fata toate erau plecate. In acelasi ritm cu cliseul fotografic traiesc parca un cliseu al destinului. Toate vin, asculta, vorbesc si zambesc. Totul pare sa se indrepte catre un final fericit. Dar . . .


. . . intr-un final ele pleaca. Pleaca iar eu nu raman decat cu amintirea lor in format digital.
Unele pleaca pentru ca asa vor, altele pleaca pentru ca asa trebuie, iar celalalte pleaca pentru ca asa vreau.
Unele pleaca cu mana goala, altele pleaca cu poseta, iar celalalte pleaca cu geamantan. Evident, speranta ca ele sa se intoarca este invers proportionala cu marimea bagajului.


Inventati-mi o poveste despre un baiat si o fata.
O poveste in care ea se intoarce cu un bagaj plin de sperante. El o asculta, ii vorbeste, ii zambeste. Iar . . .


. . . cea mai interesanta poveste va fi premiata cu o sesiune foto cu un geamantan . . . albastru.

De ce Toamnã?

...


Daca Toamna ar fi femeie, atunci eu as fi cel mai mare misogin.

Ati putea sa ma intrebati "de ce sa urasti toamna?". As putea sa va raspund "de ce s-o iubesti?".
Ati putea spune ca toamna se culeg roadele pamantului. Da, dar vara le coace.
Ati putea spune ca toamna coloreaza natura. Nu e decat preludiul unei crime.
Ati putea spune "bine, bine, dar toamna vin studentii!". Da, dar toamna se inchid terasele!!!
Ati putea gasi o mie de argumente pro. V-as putea gasi o mie de argumente contra.

Poate ca are doar ghinionul sa urmeze dupa febletea vara. Poate ca am eu un fix cu ploile reci si marunte, parca interminabile. Poate ca toamna am suportat cele mai mari chinuri. Poate ca toamna urcatul pe munte devine un lux. Poate ca prefer lanurile de grau in detrimentul padurilor ruginite. Poate ca urasc toamna pentru ca sterge toti pistruii pe care vara i-a pictat.

Toamna mi se pare cel mai nehotarat anotimp, nu stie daca sa-i fie cald sau rece, cel mai lipsit de personalitate.

Cred ca daca vara ar fi barbat, atunci toamna ar fi cea mai mare misandra.


Daca toamna e fotogenica in splendoarea culorilor ei, ce aroganta mai mare i-as putea face decat s-o prezint in nuante de gri?


articole.asemanatoare:
Ultima toamna nebuna

Adaptor de la rece la cald [ex.periment]

...


Vantul puternic de vara din buzunarele mele de la pantalonii aia crem mi-a zburat orice dorinta de a avea febletea de obiectiv de 50mm pentru DSLR-ul pe care inca nu-l am, dar pe care il imprumut din stanga si din dreapta fara rusine. Drept urmare, m-am reorientat catre zone mai calduroase, cu aceasi pantaloni pe mine, unde am gasit, aproape pe jos, adaptorul minune care cica ma lasa pe mine sa-mi pun obiectivul, de acelasi calibru de 50mm, de la batranul Zenit pe mult mai tanarul Canon. Mi-am zis "super!".


Prima imagine alba. "Ce.....zmeu' meu!?". A doua. A treia. La fel. ?!?!?. "Aaaa...ce bou is! Expunerea!". [Pentru astia novice, ca si mine, "expunerea" e rotita aia de pe aparatele foto pe care tot trebuie s-o invarti pana liniuta aia de pe ecran e la jumatate; poate sa fie si mai la stanga sau mai la dreapta, dar aia-i pentru profesionisti].
Si cum nu toate-n lumea asta sunt roz, ma loveste manual peste ceafa, preventiv [cam cum facea tata cand eram mic], focusul. [Pentru astia novice, ca si mine, "focusul" e luminita aia mica verde care apare pe ecran cand apesi declansatorul]. No, numai ca acum nu-mi apare nimic, iar focusul in cazul de fata s-a transformat din luminita verde in inelul ala de pe obiectiv . . . mare cat inima unui menestrel retras in glorie, pregatit parca sa infrunte viata.


Rezultatele au fost coplesitoare:
- aproximativ 413 de cadre trase;
- aproximativ 332 de cadre anulate pe motiv de "subiect nefocalizat";
- aproximativ 57 de cadre anulate pe motiv de "sub/supra expunere";
- aproximativ 17 de cadre anulate pe motiv de "pozitie nenaturala a subiectului";
- aproximativ 7 cadre postate.


Concluzile sunt dure:
- pentru experimente ai nevoie de rabdare!!! de perseverenta, curaj si de rabdare!


Nu stiu daca ati inteles mare lucru din ce-am scris. Mai bine va povesteam despre primul meu accident rutier! :)

s.ex f.ete C.luj N.apoca Vali Turean poze

...

Mă trezesc intr-o seară cu lună de poveste, subţire si fermă, cam chiar în timpul schimbului de tură între zi şi noapte . . . mă trezesc navigând, deşi am rău de mare, in cel mai întins şi adânc ocean al lumii, Internetul, zburând, deşi am rău de avion, din site în site, căutând parcă insula aia pustie în lumea worldwideweb-ista, la care toţi visăm. Căutam parcă locul ăla liniştit în care să-mi pot aranja gândurile într-o ordine măcar cronologică ale ultimelor întamplări pentru a învinge haosul care mă domină. Şi cum singurele locuri care mă liniştesc sunt casa mea şi acea insulă, pe care încă n-am găsit-o, am pornit de acasă, de pe acest blog, aranjat parcă pană la ultima virgulă . . . şi pornesc spre alte locaţii aferente acestuia. Căutând ceva asemănător, mă pornesc spre blogul de fotografii a carei evoluţie mă interesează şi o urmăresc în ultima vreme. Găsesc o "scrisoare" către mine, o atenţionare mai precis, cum că ultima mea aparitie online s-a consumat în urmă cu 4 luni, cu un post fantomă care nici măcar nu a văzut pixelii ecranelor.

Şi atunci m-am gândit: am cam pierdut tot. Am pierdut ghioceii, de o fragilitate si puritate exagerată, lalelele, florile care parcă te fac să cânţi doar când le rosteşti numele, am pierdut cireşii înmuguriţi, lanurile atât de fotogenice de rapiţă, geloase parcă pe toate nimicurile care mi-au răpit primăvara. Am cam pierdut toată distracţia aţi putea spune, fară să vă gândiţi ca poate "florile" mele abia acum înfloresc! Şi mă liniştesc!


Trecând spontan de la o stare la alta, de la automâhnire la autoîncurajare, îmi zic hai să mă caut în worldwideweb, fără să sper vreo clipă că am să mă găsesc pe insula mea. Şi într-adevăr nu m-am găsit pe nicio insulă, în schimb m-am găsit, şi în continuare mă găsesc, în diverse colţuri ale lumii virtuale printre care şi ăsta! Haos frate! Nu ştiu ce este, cine sunt şi . . . /. . . sau ce vor de la mine, dar până să mă panichez şi mai ales până să vă las pe voi să credeţi c-aş fi nu ştiu ce agent comercial de cărnuri vi, sau altă zodie de apă, diferită de cea care sunt (RAC!!!, nicidecum peşte), am încercat sa fac ordine in această înşiruire haotică şi să-i dau un sens: "da, facem s.ex din când în când, cu f.ete, normal, şi prin Cluj Napoca şi prin alte părţi, şi el, Vali Turean . . . şi probabil [vreţi să ştiţi dacă] face şi poze în acelaşi timp . . .

. . .

UPDATE: Am cenzurat oarecum anumite cuvinte din titlu si text pentru a evita traficul nedorit!

re.Copilaria

...
Incep cu o intrebare: care ai vrea sa mai fi din nou copil? Hai ba ca toti vreti!
Am auzit pe multi spunand ca doresc sa-si retraiasca copilaria, cu gandirea de acum. Sa-si retraiasca practic viata, eliminand toate greselile facute.


De ce, ca nu-nteleg?
Cum am putea trai, copii fiind, cu toate grijile de acum? Cum am putea creste normali gandindu-ne doar la avere . . . pe timp de criza? Ai renunta la inocenta acelor ani doar ca acum sa stii ca nu ai avut niciun regret in viata? Nu regretele ne fac mai ambitiosi si puternici? Fac pariu cu voi ca nici Scufita de acum nu mai este ca Scufita de atunci. Ori e pitzi, ori e emo, iar in cazurile de fata mai putem spune ca Lupul e personajul rau? Tot farmecul copilariei se stinge incet, incet pe ruta: studenta porno, eleva porno, bebelusa porno. Lasati ba copilu-n pace!

Oricat am vrea sa fugim inapoi timpul alearga inainte. Regretele raman in urma. Clipele minunate in bagajul amintirilor pe care-l taram dupa noi in mocirla din zilele noastre (daca nu credeti veniti in Cluj . . . pe Campului).


articole.asemanatoare:
Viata...ca o pacaleala
Mi-e dor...si doare

Anti Valentine's Day

...
De ce?


Pentru ca e o sarbatoare imprumutata.
Pentru ca e o sarbatoare comerciala.
Pentru ca e o sarbatoare falsa.
Pentru ca nici macar nu este o sarbatoare.

Pentru ca Sf. Valentin e pe 16.
Pentru ca Dragobetele sunt pe 24.


Si pentru ca ea, . . . ea e departe.

articole asemanatoare:
Ziua Femeilor, Luna Femeilor...LUMEA Femeilor!

Mist.erul peisajelor ascunse (III)

...

Sunt prins intre patru pereti. Sunt pierdut intre sute de foi.
Din nou stres, din nou prins in noroi.
Parca nici o urma de lumina nu-mi mai da speranta sa ies din starea asta.

Doar gandul la un munte ma poate face sa scap.
I'm fuck'd up!


articole asemanatoare:
Mist.erul peisajelor ascunse (I)
Mist.erul peisajelor ascunse (II)

Carina, nu Miruna

...

Pentru ca in ultimul timp au fost mai multe imagini alb-negru . . . acum color.
Pentru ca imi place sa urmaresc liniile starilor de spirit . . . din nou portrete.
Pentru ca in ultimul timp am postat doar cate o fotografie . . . acum serie.


Pentru ca pleaca mai mereu . . . mai mereu se intoarce.
Pentru ca nu-si poate ascunde sufletul . . . i se lumineaza ochii.
Pentru ca se pierde in zambet si voce . . . ma pierd.


Pentru ca toate femeile sunt ca florile . . . trei gerbere si o criza.ntema.


Pentru ca nu-i blonda si trista, ci creata si "rea". . . Carina, nu Miruna.

Bonus (Carina prin Zenit):

STOP. . . and stare

...

Am schimbat putin infatisarea, dar nu si naravul. Am schimbat putin curbele, dar liniile au ramas aceleasi.

M-am schimbat, dar am ramas la fel.
Stop and stare!