Nepotisme: Eva Maia (II)

...
Copiii au crescut mari. Casa nu mai este acum un izvor de galagie. Casa este acum un iaz de liniste in care doar mieunatul ascutit al unei pisici parca turbate mai cere de mancare. Desi satula, ea cauta intotdeauna mai mult. O mangaiere pe crestetul capului sau sub barbie ii sunt suficiente incat sa-si toarca cele 9 vieti in culcusul altadata al copiilor.

Pe hol bate vag o lumina albastra care lumineaza doar ceasul cu limbi lungi si late de pe perete, un ceas mare, alb si demodat care cu siguranta nu a costat mai mult de 2 lei. Este lumina de la TV, iar ceasul arata ora 8:30 seara. O seara linistita la sfarsit de decembrie, inceput de ianuarie, si nimic nu pare sa tulbure aceasta stare.

Toamna, insa, - desi ea femeie, eu misogin, ea misandra, eu barbat - o minune s-a intamplat. Decorul se schimba brusc, intunericul e luminat, frigului ii e cald. Pisica turbata ignorata cred ca s-a resemnat.

Toate privirile se indreapta spre ea, toate alinturile, toate mirarile. Ea - minunea cu ochi mari si negri la inceput, caprui treptat, cu bale pe toate barbia si nu numai, ea - minunea destul de strengareata incat sa stie ca doua maini ridicate si un urlet de moft o vor salva din mergatorul prea simplu pentru ea, pentru o plimbare interminabila la poarta si inapoi, plus vreo paişpe scari urcate-coborate-urcate-coborate daca esti destul de norocos sa le observe.


Ea - minunea care a transformat casa intr-o mare de oameni al caror dor de "acasa" le este vizibil intimidat de prezenta ei acolo. Ea - Eva Maia.